As putea canta azi, as putea umbla fara mine peste ganduri mai senine, dar nu. Astazi vizualizez doar mii de forme dincolo de aparente si etichete sunt doar un trecator, comun, de pe o strada laturalnica… pustiita fara stire, de oamenii fara simtire. As putea din nou sa mai ating gusturile ce odata ma fascinau, sa ma intrec cu mine intr-o cursa pe dealurile straine, sublime… Da…
Ascult doar la amintirele cele vii, care-mi vin sa-mi inalte sufeltul intr-un rafinament gigantic, dar asezat. Sunt eu, sa pot fi, mai mult ca ieri, mai mult decat o amintire printre lucrurile tangibile, nu doar un efemer fara niciun pic de fler, sa fiu mai unic decat mine, dorul sa mi-l cant in baladele senine. Cred ca este mai mult decat atat sa privesti aceasta frumusete. Sa o detii pentru frumosul absolut, sa o contii, sa nu fie greu sa o simti, cu ca pe o amintire, ci ca pe o amintire vie a ce va fi. As putea sa cant in liniste, sa ma auzi doar tu, sa rezonez cu tine, o… minunata fiinta ce vii si imi soptesti ca… Pana la lacrimi sa gusti din acel pocal, sa vrei, sa poti, sa nu ai bariere, sa te depasesti intr-o cursa cu un sfarsit stiut numai de tine. As vrea sa pot sa te strig cand nimeni nu m-ar auzi, sa pot sa vreau mai mult de o sutime de miime.
Da…? As putea…
As putea sa cred ca nimic nu ma poate rani, as putea sa cred ca viata este doar un vis, as putea sa cred ca prezentul se bazeaza pe ramasitele trecutului iar viitorul este o poezie a simturilor…as putea sa cred ca dragostea exista doar in carti, ca nimic nu este etern, ca lumea este falsa si ipocrita, ca viata este doar o piesa de teatru iar oamenii sunt simplii actori…as putea sa ma indoiesc de albastrul cerului, de apa cristalina sau de ciripitul dulce si gingas al pasarelelor…as putea sa uit ca exist…as putea sa uit sensul existentei mele…as putea sa uit sa traiesc…as putea, dar nu pot…pentru ca te-am intalnit pe tine, iar tu mi-ai amintit sa traiesc…m-ai invatat sa apreciez frumusetea si unicitatea fiecarei clipe si sa opresc timpul in loc…
As putea sa cred ca nimic nu ma poate rani, as putea sa cred ca viata este doar un vis, as putea sa cred ca prezentul se bazeaza pe ramasitele trecutului iar viitorul este o poezie a simturilor…as putea sa cred ca dragostea exista doar in carti, ca nimic nu este etern, ca lumea este falsa si ipocrita, ca viata este doar o piesa de teatru iar oamenii sunt simplii actori…as putea sa ma indoiesc de albastrul cerului, de apa cristalina sau de ciripitul dulce si gingas al pasarelelor…as putea sa uit ca exist…as putea sa uit sensul existentei mele…as putea sa uit sa traiesc…as putea, dar nu pot…pentru ca te-am intalnit pe tine, iar tu mi-ai amintit sa traiesc…m-ai invatat sa apreciez frumusetea si unicitatea fiecarei clipe si sa opresc timpul in loc…
ramai mut in fata acestor declaratii de dragoste…si tu ce faci draga? a devenit un cliseu asta cu: sa opresc timpul in loc …
Nu e un cliseu. Mi mi-a placut sa mi-l reamintesc mie. Dar faptul ca este acceptat si de alta lume, nu poate decat sa ma bucure.
da…