Da… Si ma lamentez aiurea. E real. Se intampla fulminant. M-am ferit si ma feresc pe cat pot de acest subiect, dar acum simt nevoia sa il iau de coarne, mai mult ca niciodata. PERSPECTIVA
Doar ca nu vreau sa recunosc, traiesc intr-o lume atat de superficiala si egoista, incat imi vine usor sa ma urc pe pereti de atat prostie – pe principiul, “vad in ochii tai, fa, ca vorbesc cu peretii, cu gura plina!” Clasicul de final, “pam-pam” se aplica si atunci cat s-a demonstrat de era de demonstrat, nu in abstract, ci in durerost de adevarat. Il consideram un lucru normal? Nu, deloc. Aberant si netangential cu mine. Dar uite ca viata e o curva penala care se sterge la gura si e ca noua dupa ce te termina… de putere. Tie iti lasa un gol imens, ei i se deschid noi portite. Si veti spune – Da, pentru ca se lupta si asa e, si asa trebuie. Intr-un fel asa e, principiul supravietuirii individuale planeaza inainte de totul, fara sa mai stim de celalalt, in uitare, delasare, amagire. Eh, gata. Cand ti se iveste un traiect nou, ai tendinta sa il renegi pe cel pe care erai mai acum cateva momente. Probabil ca asa trebuie sa fie. Chiar gata acum…
i-as fi gasit un titlu mai bun la asta…ti-l spun eu…